Scurt istoric

Dezvoltarea turismului, prin construirea de staţiuni balneoclimaterice şi modernizarea celor existente, a fost un obiectiv important al partidului, pentru ca toţi oamenii muncii să îşi poată petrece concediile de odihnă în condiţii din cele mai bune, la tarife accesibile oricui. Pe vremea burgheziei, nici nu se concepea ca un muncitor sau un ţăran să plece în concediu… Doar în anii socialismului a fost posibil acest lucru. Se remarcă aici edificarea, în anii ’60-’70, a litoralului turistic românesc – una din cele mai fascinante realizări arhitectonice, apreciate şi peste hotare. Dovada: miile de turişti străini care veneau în acei ani, alături de turiştii români.

Dezvoltarea învăţământului, ştiinţei şi culturii a fost o altă prioritate a partidului, întrucât numai un popor educat poate să îşi formeze o conştiinţă revoluţionară. Gratuitatea învăţământului de toate gradele, iar din 1962 şi a manualelor şcolare, a permis maselor largi populare să aibă acees la învăţătură. Cartea – ieftină – putea fi cumpărată de oricine. Înfiinţarea bibliotecilor până şi la sate a stimulat culturalizarea chiar a ţăranilor, în rândul cărora, sub regimul burghezo-moşieresc, domnea analfabetismul. Lichidarea analfabetismului a fost făcută tot sub conducerea partidului nostru comunist! Reforma învăţământului sin 1948 a avut caracter profund democratic-popular, chiar dacă este blamată în prezent de duşmanii socialismului.
Construcţia de locuinţe a fost o altă realitate a acelui timp. Milioanele de aprtamente construite servesc şi azi locuitorilor ţării. Să nu uităm că, în acei ani, chiria era simbolică, iar posibilitatea de a cumpăra un apartament era mult mai mare decât în prezent.

De asemeni, un act profund democratic era faptul că la terminarea facultăţii sau a liceului, absolvenţii primeau un loc de muncă. Nu se poate uita mirarea pe care preşedintele Franţei, Charles de Gaulle, a avut-o în timpul vizitei în ţara noastră (1968), când a aflat acest lucru şi că în România nu există şomeri. Nici cele mai dezvoltate ţări capitaliste nu puteau asigura locuri de muncă pentru toţi cetăţenii!
O analiză pertinentă privitoare la dezvoltarea economică postbelică, sub conducerea P.C.R., pune în evidenţă consecvenţa statului socialist care a ştiut să cointereseze şi să antreneze întreaga suflare umană pentru a participa la înfăptuirea planurilor cincinale. Oamenii erau conştienţi că aceasta era o misiune de onoare, întrucât munca era considerată o virtute. Ei ştiau ce fac, ce produc, fiind interesaţi deopotrivă de evoluţia preţurilor de producţie şi de livrare, de tarifele pentru servicii, practicate în ţările cu care România conlucra activ, mai ales cele din C.A.E.R.
Un moment important în istoria partidului este anul 1965, când a avut loc Congresul IV al P.M.R., devenit Congresul IX al P.C.R., reluându-se denumirea de „Partidul Comunist Român”, în locul aceleia de „Partidul Muncitoresc Român”. Atunci a fost învestit în fruntea partidului, ca prim-secretar al C.C.al P.C.R. (apoi secretar general al partidului), Nicolae Ceauşescu. De fapt, acesta preluase funcţia imediat după moartea lui Gh. Gheorghiu-Dej-, la 19 mar. 1965. Un rol deosebit în această alegere a revenit lui I. Gh. Maurer (preşedintele Consiliului de Miniştri).
S-a elaborat o nouă constituţie, prin care România devenea „Republică socialistă”, iar P.C.R. avea rolul de forță politică conducătoare.

În august 1968, are loc şedinţa comună a C.C. al P.C.R., Consiliului de Stat şi Guvernului, prin care se condamnă intervenţia în Cehoslovacia a trupelor unor ţări membre ale Tratatului de la Varşovia. S-au interzis atunci manevrele militare ale altor state pe teritoriul României, dar şi cele ale României pe teritoriul altor state. De asemenea, nici un organ al puterii de stat nu putea să aprobe înstrăinarea vreunei părţi din teritoriul naţional.
Perioada de după Congresul IX al P.C.R. a fost cea mai fertilă din întreaga istorie a patriei. Abia în anii ’80 vor fi apărut unele semne de criză, pe fondul necesităţii achitării datoriei externe.

În 1974, s-a elaborat Programul Partidului Comunist Român de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi de înaintare a României spre comunism, considerat charta fundamentală a întregii naţiuni.
Dacă s-a ajuns la o „societate socialistă multilateral dezvoltată”, este discutabil. Cert este, însă, un lucru: că, la jumătatea anilor ’80, România era o ţară mediu dezvoltată, cu o industrie putenică, cu o agricultură modernă, iar veniturile populaţiei (din salarii şi pensii) puteau asigura oricărui cetăţean un nivel de trai decent.

În noiembrie 1989, se desfăşoară lucrările Congresului XIV al P.C.R. – ultimul. Trebuia să fie „Congresul marilor victorii socialiste în România”. La acest congres, pentru prima dată în istoria partidului, fuseseră aleşi în Comitetul central şi muncitori direct din producţie.
Totuşi, hotărârile acestui congres nu au mai putut fi puse în practică, deoarece au venit evenimentele din decembrie 1989, prin care partidul a fost înlăturat de la putere, iar organele puterii de stat au fost dizolvate. Secretarul general al partidului, ales la congres, a fost asasinat, împreună cu soţia sa, la 25 dec. 1989, în urma unei mascarade judiciare.
Partidul si-a încetat activitatea implicit, în sensul că cei aproape 4 milioane membri fie nu au mai continuat activitatea politică, fie s-au răspândit pe la alte partide (inclusiv partide reacţionare, precum ţărănist sau liberal, zise „istorice”). O desfiinţare oficială a P.C.R. nu a existat şi nici măcar o autodizolvare explicită, care ar fi presupus întrunirea unui Congres extraordinar care să hotărască autodizolvarea.

După 1989, s-a încercat reorganizarea partidului, de către ing. Virgil Zbăganu, care, însă, a murit într-un accident de cale ferată, neelucidat nici astăzi.
Legat de caracterul „istoric” al unor partide ce se declară aşa, trebuie să facem o precizare: partidul nostru comunist este cel mai „istoric” dintre toate partidele, întrucât îşi are rădăcinile în mişcarea muncitorească din România, care a început pe la jumătatea secolului al XIX-lea.
De asemenea, este singurul partid consecvent revoluţionar, care a realizat o epopee fascinantă în istoria patriei noastre. Desigur, au fost şi unele greşeli, dar acestea nu pot suprima caracterul, de ansamblu, revoluţionar, dovedit prin tot ce s-a construit în România, cât timp a fost condusă de acest partid, autentic de stânga.
Partidul Comunist Român rămâne partidul drag al tuturor celor exploataţi, al celor fără proprietate. De aceea, necesitatea reorganizării lui apare ca o realitate a societăţii româneşti contemporane.

Departamentul de propaganda

Go To Top