Scurt istoric

În 1922, la Congresul II, s-a adoptat statutul partidului şi a fost ales primul Comitet Central, în frunte cu Gh. Cristescu (secretar general).
Cadrul legal de desfăşurare a activităţii partidului nu a durat însă mult. După ce, din 1922, a fost o semilegalitate, în septembrie 1924, partidul este scos în afara legii de către guvernul liberal al lui Ion I. C. Brătianu, aceasta după ce, Constituţia adoptată în 1923, prevedea o serie de libertăţi cetăţeneşti, fără a da totuşi şi soluţii la punerea lor în practică. Au fost trecute în ilegalitate şi alte organizaţii, printre care U.T.C. Sediile lor au fost închise, arhivele confiscate, iar conducătorii lor – urmăriţi şi arestaţi.
Motivul oficial al ilegalizării partidului a fost acela că ar fi fost un partid „antinaţional”, fiind un partid în spiritul internaţionalismului proletar. S-a invocat, de asemenea, solidaritatea partidului cu răsculaţii de la Tatarbunar (sept. 1924), prin care s-ar fi împotrivit unirii Basarabiei cu România. Desigur, au fost şi unele greşeli de atitudine săvârşite la indicaţia Cominternului. Totuşi, cauza reală a scoaterii în afara legii a fost, în esenţă, alta: aceea că nu convenea stăpânirii burgheze să existe un partid care să apere interesele celor exploataţi. Acesta a fost motivul real al ilegalizării! Şi ostilitatea partidelor burghezo-moşiereşti (naţional-liberal şi naţional-ţărănesc) s-a dovedit în nenumărate rânduri: la Lupeni (1929), la Griviţa (1933) şi în alte situaţii, când au tras în muncitorii care nu mai suportau regimul de viaţă mizer!
Anii ilegalităţii au fost ani grei, în care comuniştii au trebuit să îndure condiţii deosebit de grele, inclusiv teroarea închisorilor, între care se remarcă tenebroasa Doftana, celebră tocmai prin faptul că era rezervată deţinuţilor politici. Dar nimic nu a putut stăvili dragostea fierbinte a acestor oameni pentru eliberarea clasei muncitoare, a întregului popor, de sub regimul burghezo-moşieresc şi făurirea unei societăţi socialiste, libere de exploatare.

În perioada 1924-1945, toate congresele partidului s-au ţinut în străinătate (al III-lea, în 1924, la Viena; al IV-lea, în1928, la Harkov; al V-lea, în 1931, la Gorikovo). De asemeni, ziarul central Scânteia apărea în condiţiile deosebit de grele ale conspirativităţii, dar el a avut un rol excepţional în călirea conştiinţei de clasă a muncitorilor, conduşi de partid.
Începând cu anul 1934, pericolul fascizării ţării era tot mai mare şi el se va fi concretizat în 1940, când România va fi fost invadată de trupele hitleriste şi se va fi instaurat dictatura militaro-fascistă antonesciană, Mişcarea legionară fiind în plină ascensiune, ca agentură a fascismului german (deşi se declara „naţională” şi „profund patriotică”).
Partidul comunist a trebuit să facă faţă acestor evenimente dureroase din istoria ţării şi, cu sprijinul Cominternului (la care era afiliat), să contrabalanseze situaţia creată, mai ales după intrarea României (împotriva voinţei poporului) în războiul antisovietic imperialist, alături de Germania nazistă (1941).
La 6 sept. 1941, P.C.R. adresează partidelor, grupărilor şi personalităţilor politice nefasciste platforma-program intitulată Lupta poporului român pentru libertate şi independenţă naţională, care preconiza unirea tuturor forţelor naţionale pentru răsturnarea dictaturii militaro-fasciste, ieşirea din războiul hitlerist şi alungarea din ţară a trupelor germane, formarea unui guvern al independenţei naţionale cu participarea tuturor forţelor patriotice, eliberarea părţii de nord a Transilvaniei (ce fusese cedată Ungariei horthyste, prin „arbitrajul” germano-italian de la 30 aug. 1940, cunoscut ca Diktatul de la Viena) etc.
Totuşi, războiul antisovietic a continuat până la 23 august 1944, când au fost întoarse armele împotriva Germaniei naziste.

În aprilie 1944, se creează, pe baza unei platforme antifasciste şi de revendicări muncitoreşti, Frontul Unic Muncitoresc între Partidul Comunist Român şi Partidul Social- Democrat din România, prin care s-a realizat unitatea de acţiune între cele două partide muncitoreşti, fapt care a contribuit la sporirea capacităţii de luptă a clasei muncitoare, la impulsionarea desăvârşirii alianţelor pe linia Frontului Naţional Antihitlerist.
În iunie 1944, se creează, pe baza unei platforme antifasciste general-democratice, Blocul Naţional-Democrat (B.N.D.), alcătuit din partidele: comunist, social-democrat, naţional-ţărănesc şi naţional-liberal. Platforma cuprindea, ca obiective, încheierea armistiţiului cu Naţiunile Unite, ieşirea României din războiul hitlerist, eliberarea ţării de sub ocupaţia germană, înlăturarea regimului de dictatură cu unul democratic etc.

Go To Top