Scurt istoric

Pentru a înţelege corect locul şi rolul Partidului Comunist Român în istoria ţării noastre, trebuie să privim, mai întâi, la originile mişcării muncitoreşti şi ale răspândirii marxismului în România.
În perioada de început a mişcării muncitoreşti, acţiunile de luptă ale muncitorimii au fost spontane şi izolate. Ele erau îndreptate împotriva scăderii salariilor, împotriva amenzilor, a condiţiilor neomeneşti de muncă, împotriva abuzurilor şi silniciilor patronilor. Formele cele mai frecvente de protest erau: distrugerea uneltelor de muncă, răfuielile cu patronii etc. Cu timpul, însă, s-a trecut şi la greve spontane, cum au fost în 1869, 1872, 1873, 1875 etc., în diverse ramuri industriale (construcţii de căi ferate, tipografie etc.)Era încă perioada „copilăriei mişcării proletariatului” (K. Marx), în care clasa muncitoare nu era conştientă de rolul său istoric, fiind, deocamdată, o clasă „în sine”.
Cu timpul, însă, solidaritatea muncitorilor a crescut şi, odată cu răspândirea ideilor marxiste, s-a trecut la crearea primelor organizaţii, cum ar fi „Casa de prevedere a lucrătorilor tipografi” (1858, Bucureşti).
După Comuna din Paris (1871), clasele exploatatoare au generat pe scară internaţională o teroare între muncitori, trecând la dizolvarea asociaţiilor muncitoreşti, la arestarea conducătorilor acestora.
Totuşi, lupta nu a încetat, deoarece se forma conştiinţa de clasă a proletariatului, care va fi devenit o clasă „pentru sine”, trecând de la lupta împotriva unuia sau altuia dintre patroni, la lupta împotriva burgheziei ca clasă socială.
Lucrări ale lui Marx şi Engels, precum: „Capitalul”, „Originea familiei, a proprietăţii private şi a statului”, „Manifestul partidului comunist” etc., au început să fie răspândite în ţara noastră, un rol deosebit revenind lui Constantin Dobrogeanu-Gherea.

În 1886, se înfiinţează primele cercuri socialiste şi muncitoreşti, care, chiar dacă au avut şi lipsuri ideologice, au jucat un rol important, ce s-a concretizat, în anul 1893, în crearea Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din România – primul partid al clasei noastre muncitoare.
Mişcarea muncitorească a fost influenţată de diverse evenimente, precum: răscoala ţărănească din 1907, prima revoluţie burghezo-democratică din Rusia (1905-1907), dar mai ales Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie (1917).
În 1910, are loc Congresul de refacere a Partidului Social-Democrat din România şi al sindicatelor care adoptă programul (vot universal, drept la grevă, drepturi egale pentru femei, ziua de muncă de opt ore, contract colectiv de muncă etc.)
În 1919, se constituie, sub conducerea lui V. I. Lenin, Internaţionala a III-a (comunistă), care a existat până în 1943.
În 1920, are loc o grevă generală a proletariatului român, la care participă circa 400.000 salariaţi din toate ramurile industriei şi transporturilor. Urmare a acestei greve, majoritatea membrilor Consiliului general al Partidului Socialist şi Sindicatelor sunt arestaţi.

În 8-12 mai 1921, are loc la Bucureşti Congresul general al Partidului Socialist din România (Congresul I al P.C.R.), care votează transformarea acestuia în Partidul Comunist din România (iniţial numit Partidul Socialist-Comunist), pe baze marxiste, ca detaşament de avangardă al clasei muncitoare, şi afilierea acestuia la Internaţionala III-a. Toţi cei ce au votat această afiliere au fost arestaţi de către autorităţi.
Anul 1921 rămâne un an de referinţă în istoria mişcării muncitoreşti şi revoluţionare din ţara noastră.

Go To Top