Concluzii scrise la cererea de inregistrare

siglapost Tribunalul București
Secția III Civil
Dosar nr 40043/3/2012

Domnule Președinte

Subscrisul PARTIDUL COMUNIST ROMÂN PRIN PREȘEDINTE IGNATENCU PETRE ȘI IGNATENCU PETRE PREȘEDINTE AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN  cu sediul procedural în București, str-aleea Ilia, nr.4, bl.58 C, sc.A, ap.25, sector 2, în calitate de reclamant în cauza civilă înregistrată sub nr. 40043/3/2012 aflată pe rolul Tribunalului București, Secția III Civilă, formulez prin prezenta următoarele

CONCLUZII

Solicitându-vă ca pe fondul cauzei să admiteți cererea noastră și prin hotărârea ce o veţi pronunţa, să dispuneţi înregistrarea în Registrul Partidelor Politice din România a partidului cu denumirea „PARTIDUL COMUNIST ROMÂN” prescurtat „P.C.R.”, care are Statut şi Program Politic, întocmite conform prevederilor art. 9 şi următoarele din Legea  nr. 14/2003 republicată.

În fapt prin cererea înregistrată la data de 16 octombrie 2012 s-a solicitat înregistrarea formațiunii politice cu denumirea de PARTIDUL COMUNIST ROMÂN” prescurtat „P.C.R.”în conformitate cu prevederile art.18-21 din Legea  nr. 14/2003 republicată.

Solicităm înregistrarea acestui partid politic pentru respectarea principiului constituţional  al pluralismului partidelor politice,  (art. 1 alin (3)și art 8 din Constituția României), ale drepturilor cetăţeneşti de a fi aleşi în organele reprezentative ale statului, pentru a participa activ la rezolvarea legală a problemelor societăţii.

Dorim să beneficiem de prevederea constituţională de garantare a dreptului la propria conştiinţă (art. 29 alin (1)și(2) din Constituția României)și (art 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului), la propriile idei şi de a ne asocia în partid politic, pentru a ne promova ideile şi convingerile, în spaţiul public, idei şi convingeri cuprinse în Programul politic şi Statut, de a ne putea manifesta (art. 11 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului), în mod organizat şi liber, în toate instituţiile de drept ale statului şi pentru a putea fi aleşi (art. 37 din Constituția României), pentru a putea reprezenta voinţa susţinătorilor noştri.

Statutul și Programul Politic al PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN  a fost întocmit cu respectarea rigorilor constituționale, a cadrului normativ în materie, prevalându-se pe practica politică a partidelor cu orientare similară din spatiul Uniunii Europene, înțelegând să dea eficiență principiului libertății conștiinței și de exprimare ocrotit în mod consecvent și de jurisprudența recentă a CEDO (Curtea Europenă a Drepturilor Omului)

Menționez că am invocat prevederile Convenției Europeană a Drepturilor Omului întrucât potrivit Constituției României (art 20):

(1) Dispozitiile constituționale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate în concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte(România a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului la data de 20 iunie 1994).

(2) Daca exista neconcordante între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului în care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.

În această ordine de idei invederăm instanței de judecată că instanța de contencios europenă(CEDO) s-a pronunțat în cauze similare recunoscând dreptul petenților la organizarea lor în partide politice chiar dacă ideologia promovata nu este însușită de majoritatea populației. Astfel în cazul cadrului normativ românesc care reglementează procedura de constituire și de înregistrare a partidelor politice  ideologia comunistă nu intră în contradicție cu valorile ocrotite de norma constitutională, cu legislația din domeniul securității naționale, în concret în cauza Ungureanu Gheorghe și Partidul Comuniștilor Nepeceriști împotriva României,C.E.D.O. a stabilit prin  Hotărârea nr. 3/2005 din 03/02/2005 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1044 din 24/11/2005 definitivă la 6 iulie 2005, următoarele:

”Conform Curţii, una dintre principalele caracteristici ale democraţiei rezidă în posibilitatea pe care o oferă de a dezbate prin dialog şi fără recurgere la violenţă problemele ridicate de diferite curente politice de opinie şi aceasta chiar dacă deranjează sau îngrijorează. Într-adevăr, democraţia se bazează pe libertatea de exprimare. În această privinţă, o formaţiune politică ce respectă principiile fundamentale ale democraţiei (paragraful 46 anterior) nu poate îngrijora pentru simplul fapt că a criticat ordinea constituţională şi juridică a ţării şi că doreşte să o dezbată public pe scena politică (vezi, mutatis mutandis, Cauza Partidul Comunist Unit din Turcia şi alţii, citată anterior, p. 27, paragraful 57). Or, în speţă, instanţele interne nu au arătat în nici un fel prin ce anume programul şi statutul PCN erau contrare principiilor fundamentale ale democraţiei.     În această privinţă, Curtea nu poate admite argumentul Guvernului, conform căruia România nu poate accepta ca apariţia unui partid comunist să facă obiectul unei dezbateri democratice ” (paragraful 55).

” o măsură atât de radicală ca respingerea cererii reclamanţilor de înregistrare a PCN ca partid politic, luată înainte chiar ca acesta să înceapă desfăşurarea activităţilor, este disproporţionată cu scopul propus şi, în consecinţă, nu este necesară într-o societate democratică” (paragraful 60).

Prin activitatea politică ce o vom desfăşura, ne asumăm respectarea, cu stricteţe, a  prevederilor din CONSTITUŢIA ROMÂNIEI respectiv:

art. 30, alin (7)care prevede ca:” Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri” şi art. 40 alin. (2)” Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale” şi (4) ”Asociaţiile cu caracter secret sunt interzise” specificate expres în Legea 14 /2003.

În acest sens Statutul PCR aflat la dosarul cauzei conține explicit la art.8, 10 și 11 prevederi în acest sens.

Prin înregistrarea în Registrul Partidelor Politice și deci, prin aceasta, accederea la statutul de persoană juridică, Partidul Comunist Român obține posibilitatea manifestării dreptului la apărare( art. 24 alin (1) din Constituția României), un drept fundamental al persoanelor , drept prevazut și garantat în orice stat cu adevărat democratic, drept prevăzut și în Convenția Europeană a Drepturilor Omului (art.6), DREPT de care nu a beneficiat în ultimii, peste, 23 de ani.

Prin aprobarea cererii noastre, de înregistrare a PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN, veți acorda acestuia și prin aceasta tuturor persoanelor, cetățeni români,  care cred în doctrina comunistă, DREPTUL LA LIBERĂ MANIFESTARE ȘI APĂRARE a trecutului, a prezentului și speranța într-un viitor mai bun.

Cum poate un partid să contribuie la definirea si exprimarea voinței politice atâta timp cât nu se poate manifesta plenar pe scena politică neavând personalitate juridică?

În aceasta constă TEMEINICIA cererii noastre
21 FEBRUARIE 2013                                                      Semnătura

10 comentarii adaugă comentariu

  1. Ion #

    Mergem la alegeri doar ca sa confirmam calaii liberali , legionari si taranisti care nu au stiut decat sa fure si sa distruga o tara. Pentru asta e mai mult decat necesar un Partid Comunist adevarat care sa apara la televiziuni si sa treaca de cenzura liberal-legionara in dictatura lui basescu si Crin masonul. Va doresc succes si sa dati cu javrele de dreapta si cu toti criminalii de razboi de pamant!

  2. Un reprezentant al Jandarmeriei a declarat că activiștii protestau ilegal, fără să aibe aprobare din partea Primăriei, însă nu a vrut să explice comportamentul agresiv pe care l-au avut forțele de ordine asupra tinerilor.

  3. Captivant si instructiv articolul dumneavoastra! Este de preferat sa gasestipostari originale si diferite. Ca tot aminteam de varietate, pentru cei interesati, am descoperit un blog cu relatari generale – haine, medicamente de slabit, laptopuri, tablete, telefoane, electronice si toata gama de alte lucruri la costuri foarte scazute, dar de o calitate buna.Ce este atragator pe acest blog este faptul ca aduna la un loc toate reducerile din magazinele online de pe piata, chiar si cele ale unor branduri renumite. http://www.bazargorj.ro
    Pret mic http://www.bazargorj.ro

  4. Respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale constituie însăşi esenţa unei societăţi democratice, iar obligaţia statelor de a se conforma cu bună-credinţă obligaţiilor asumate constituie un principiu fundamental al răspunderii internaţionale a statelor, încălcarea acestei obligaţii constituind un act ilicit şi deschizând posibilitatea corelativă de reacţie prin mijloace şi măsuri admise în dreptul internaţional împotriva încălcării acestei obligaţii.

  5. (3) În măsura în care prezenta cartă conţine drepturi ce corespund unor drepturi garantate prin Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, înţelesul şi întinderea lor sunt aceleaşi ca şi cele prevăzute de convenţia menţionată. Această dispoziţie nu împiedică dreptul Uniunii să confere o protecţie mai largă.

  6. mai mare rusine pt. “justitzia” de clasa din actualul regim! acei nepricopsitzi care detzin functzia de judecatori si-au facut studiile pe vremea socialismului. dar, precum e scris in povesti, cu iaurt si gugosele isi mentin statutul de “oameni ai dreptului”. sa li se arda pielea de pe mutra de rusine!!!! ……. destul????????

  7. lepadatu chirita #

    Dle Cheudeanu.
    Vina pentru dizolvarea PCR o au toti cei 4 milioane de membrii cu cotizatia la zi si cei 2,6 milioane de UTC-isti.
    Cine au fost masele de manevra manipulate de catre ILIESCU care manifestau in fata CC si strigau,JOS DOCTATORUL,CRIMINALUL etc. Acestia erau cei cu cotizatia la zi,muncitori de la IMGB,SEMANATIOAREA,23 AUGUST,etc,etc,tot Bucurestiul era in strada,toata tzara era in delir,ce a urmat se vede acum.
    A-TI SEMANAT FURTUNA – CULEGETI VANT.
    CEI CU COTIZATIA LA ZI AU FOST PROPRII LOR DUSMANI.
    NOI NU NE VINDEM TZARA ! DA, CORECT,NU AU VANDUT-O<AU DAT-O DEGEABA.
    Este greu acum sa repari ce ai stricat,costa mult reparatia,mai mult decat ai cumpara un lucru nou.
    Daca va mai uitati pe aici,va rog sa vizitati 2 bloguri care va intereseaza sigur.
    Scanteiacomintern.blogspot.com
    Buna-Vestire ! bunavestire1.blogspot.ro
    Braila va saluta.

    • petre ignat #

      Daca esti constient ca ai gresit este bine sa incerci sa repari greseala. Roata istoriei se invarte si iti da posibilitatea sa fii inca odata in acelasi punct si sa reancepi lucrarea tinand cond de experienta trecuta, aduni pe cea buna si speli pe cea rea. Ce s-a putut face(bun) odata se mai poate face odata.

      • lepadatu chirita #

        Cand o sa avem si filiale judetene PCR,sunt multi simpatizanti,populatia varstnica,nostalgicii,nemultumitii de actul politic dupa 1989,coruptia,distrugerea economiei atrag milioane oameni tineri si varstnici,saracia endemica este o sursa extraordinara de membrii si simpatizanti pentru PCR,tineii vin din idealism si din curiozitate.
        Luati exemplu de la Cehi.
        Astept raspuns dle Ignat.
        Va salut.cu respect.si sinceritate.
        Lepadatu Chirita.
        Vizitati blogul,
        Scanteiacomintern.blogspot.com

  8. eugen serban(cheudeanu) #

    Da chiar domna justitie romaneasca,de ce nu da-ti libertatea pt. membri PARTIDU COMUNIST ROMAN,SA-SI SPUNA SI EI PUNCTUL DE VEDERE,ca doar cu noi cu mineri,metarlugisti,agricultori,constrctori etc.sa construit aceasta frumoasa tara,cand a-ti scos partidul in afara legi,nea-ti intrebat pe cei 4 milioane de membri cu cotizatia la zi ai PCR +2.6milioane UTC.cat considerati ca il tine-ti la parafina,nu va fost destul cat ia-ti tinut sa poata fura si distruge viata si tineretea copiilor nostri,rusine sa va fie

adaugă comentariu





*

YouTube responded to TubePress with an HTTP 410 - No longer available
iunie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Mar    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  
Go To Top