Comunicat de 1 Mai al PCR Comitetul de Reorganizare

1 Mai
Ziua solidarității internaționale a celor ce muncesc-
Zi de lupta impotriva capitalismului

În fiecare an, de mai mult de un secol, muncitorii din diferite părţi ale lumii, de toate rasele şi naţionalităţile sărbătoresc 1 Mai ca o zi a muncii dar și o zi de luptă pentru muncă, baza susținerii existeței și fericirii omului . 1 Mai reprezintă și un simbol al eliberării de sub jugul exploatării şi opresiunii capitaliste și împotriva tuturor formelor de sclavie modernă: economică, politică, socială și mediatică, care încalcă drepturile fundamentale ale oamenilor muncii la egalitate şi justiţie.

Muncitorii şi exploataţii din întreaga lume au continuat și continuă să se uite la ziua de 1 Mai ca un prilej pentru o determinare reînnoită de a continua marşul internaţionalist spre socialism, pentru mai multe drepturi politice, economice și sociale  pentru cei care muncesc și în primul rând pentru cei săraci.

De peste doi ani lumea întreagă este influenţată de criza financiară devastatoare şi colapsul economic al societăților bazate pe Capital, criză ce își are originea în Statele Unite ale Americii, etalon al sistemului capitalist-imperialist . Această criză a afectat toate ţările într-o măsură mai mare sau mai mică în funcţie de măsura în care fiecare țară a integrat economia sa în economia mondială capitalistă, economie ce are la bază Capitalul financiar. Acest Capital(banii)  concordă cu economia reală, este de mai multe ori mai mare decât aceasta.

Instituţiile financiare gigantice- bănci, asigurări, companiile ipotecare, şi marile afaceri corporatiste au dat faliment şi s-au prăbuşit datorită speculațiilor . Prin manipularea capitalurilor financiare s-au câștigat imense averi fără o producție materială reală și utilă marii părți a populației globului. Fenomenul de “profituri fără producţie” a devenit regula în multe economii capitaliste dezvoltate. Crizele au scos și scot în evidență punctele slabe ale sistemului capitalist impunând schimbarea sa cu un nou sistem social care s-a dovedit mai bun pentru cei mulți, pentru echilibrul din mediul social și natural, sistemul socialist, un sistem care are la bază ordinea, planificarea, grija egală pentru toți membrii societății, afirmarea fără restricții materiale a tuturor membrilor colectivității, o repartizare justă a sarcinilor și beneficiilor între membrii societății.

Pentru ţările în curs de dezvoltare precum România, noua politică ”postcomunistă”, de reintegrare în sistemul de valori capitaliste speculative: liberalizare, privatizare şi globalizare reprezintă un eșec istoric și trebuie schimbată

Liberalizarea a însemnat în primul rând: libertatea de exprimare absolută care a dus la raspândirea pornografiei și a exprimărilor vulgare ce a dus la rândul său la degradarea limbajului cotidian mai ales în rândul tinerilor  și în al doilea rând libertatea de manifestare în spațiul public care, pe lângă unele rezultate pozitive a adus cu ea mult mai multe aspecte negative, degenerative, în relațiile sociale: lipsa de respect față de autoritatea publică, părintească, a șefilor, a educatorilor(profesorilor), a legilor și normelor de conviețuire socială.

Privatizarea -un cuvânt care nu se regăsește în dicționare, a însemnat destructurarea economiei românești creată cu imense eforturi și sacrificii de oamenii muncii din România, conduși de comuniști, în peste patru decenii, o economie unitară bazată pe o industrie complexă și la nivelul tehnicii celei mai avansate la nivel internațional dar și pe o agricultură dezvoltată și înalt productivă, o economie aflată în anul 1989 în proprietatea exclusiv românească dar transferată astăzi, în cea mai mare parte, străinilor, reducând astfel , corespunzător, suveranitatea națională în acest domeniu.

Globalizarea prezentată ca o fatalitate  a realității de astăzi, invocată de marile puteri economice capitalist-imperialiste pentru a-și putea spori dominația economică asupra țărilor foste socialiste din estul Europei dar și a celorlalte state în curs de dezvoltare și sărace, globalizare ce trebuie, în concepția lor, să ducă la desființarea tuturor piedicilor care ar putea atenua dorința lor expansionistă nelimitată, piedici determinate de existența de granițe și deci interese naționale  specifice. Globalizarea este invocată de imperialiști doar atunci când îi favorizează pe ei, iar atunci când aceasta afecteză interesele lor naționale, nu pregetă să ia măsuri restrictive radicale pe multiple planuri inclusiv drepturile omului, iar cazul Cubei socialiste care este supusă blocadei de peste cinci decenii pentru că dorește să fie o țară liberă față de marea putere capitalist imperialistă SUA, este notoriu.

Pentru oamenii muncii din România ziua de 1 Mai trebuie să fie o zi a redeșteptării conștiinței de clasă și de națiune liberă, că izbăvirea ei va veni odată cu exprimarea voinței pentru un nou început în toate aspectele vieții sociale, a unui nou proiect de societate, societatea socialistă de secol XXI iar realizarea în practică a acestui proiect să se realizeze în cea mai mare măsură prin forțe proprii, a cetățenilor României.

De ziua sa, Partidul Comunist Român-Comitetul de Reorganizare,  transmite salutul său tuturor oamenilor muncii români, proletariatului din întreaga lume și își exprimă solidaritatea cu împlinirea dezideratului său fundamental, ”eliminarea exploatării omului de către om”. Acest deziderat se va împlini atunci când Capitalul îi va aparține omului ca și comunitate și nu ca individ.

 

Clasa muncitoare numai prin lupta sa comună se va dezrobi, având ca avangardă Partidul Comunist , având în vedere că toate celelalte forţe au trădat-o şi o trădează în fiecare zi.

Jos Capitalismul!
Trăiască Socialismul!

Președinte
Petre Ignatencu

8 comentarii adaugă comentariu

  1. Felicitari pentru actiunea de depunere a celor 27 000 semnaturi in vederea inregistrarii partidului in Registrul Partidelor Politice ! MULT NOROC !

  2. ionut #

    da ar trebui sa vina comunisti la putere iasi vota

  3. gabi #

    Sint un simplu simpatizant comunist am prins si perioada dinainte de 89 si dupa si sincer e o mare diferenta fata de ce era atunci si de ce se gaseste acum poate atunci eram copil dar tin minte si acum ca parinti mei aveau o slujba stabila intr-o fabrica buna( acum fabrica jumatate a fost vinduta sub forma de fier vechi pe motiv ca nu era productiva)locuiam intrun apartament dat parintilor mei de la fabrica si ne puteam permitea sau parinti mei isi puteau permite aproape ori ce cu 2 salari si 2 copii in intretinere acum sint un om matur locuri de munca nu prea se gasesc si cele care se gasesc sint prost platite( locuinte cred ca daca mi-as cumpara un apartament nici copii copiilor mei nu termina cu rata la banca )cred ca ar trebui sa ne unim sa refacem partidul comunist sa punem mina cu toti sa refacem ce sa distrus dupa 89 altfel nu prea vad o rezolvare a situatie critice in care se afla tara sa punem capat hotiilor de tot felul

  4. Anton #

    De asemenea, felicitari pentru curaj. Cei drept pe vremea comunistilor, noi moldovenii am trait mai bine decit voi cu Ceausescu. Da vad, eu am 60 ani, ca acum e mare nedreptate cu conducerea asta proasta de la noi. De aceea e bine sa existe si PC in care multi, ce-i drept, la noi cred cu desavirsire.

  5. Alex #

    ce e in ziua de astazi e o porcarie, toata lumea ia mita, oamenii muncesc de dimineata pana seara pentru o paine si multe altele care nu iti mai dau chef sau sansa de a duce o viata decenta.. nu am apucat perioada comunismului, am 21 de ani, nu stiu exact cum a fost in perioada comunismului dar am auzit numai cuvinte de lauda de la batranii din zona mea ! dar chestia cu taiatul curentului, 2 ore de TV si restrictiile care au fost puse.. sunt oxagerate , suntem oameni nu animale ! dar a fost mai bine atunci ca acum !

  6. Tanase Ion #

    Ce mai poate fi adaugat la ce-ati spus in comunicat decit aceasta?
    Reflectie(partea inti)
    A-ti reusit ce v-at dorit
    Sa ne bagati in pamint
    Cu putere si virtuti
    De tineri sa fim pierduti

    Cum sa lupti in asta tara
    Cu mentalitati complexe
    Sa maninci piine amara
    Pentru a lor mici interese?

    Cum poti sa pornesti la drum
    Cu pungasi ce-n ‘seala lumea
    Si cu-a lor narav batrin
    Care-a ‘ngropat si minunea?

    Ascultati la mine tineri
    Siaruncati tot ce nu-i bun
    Uitativa bine-n urma
    Nu conteaza ca-i batrin

    Daca-i bun si-a vrut de mult
    Sa faca ceva maret
    Chiar de n-a fost priceput
    A avut colti de mistret

    Ca nu mai puteau aceia
    Oameni mari cu minti deschise
    Sa-si poata da cu ideia
    Liberi nu-n odai ascunse

    Le dadea geniul afara
    Din a lor minte desteapta
    Si ceilalti au viata amara
    Ce-n minte nimic nu poarta

    N-a ‘veti timp a va ‘ntreba
    Ce vreau eu din asta viata
    Credeti ca tin mult la ea
    Citi tineri mor cu speranta?

    Dar aflinduma aici
    Si vad totusi ca se poate
    Vreau sa fac un mic servici
    In marea plina de cioate

    Vreau a cere socoteala
    La ‘nalta societate
    Sa vindec de-a noastra boala,
    Chiar si setea de dreptate.

    Stiu ca-mi spuneti noi de mici
    Am invatat carte multa
    Ca s-ajungem pin’ aici
    N-am dat nici un fel de mita

    Am muncit cu zi cu noapte
    N-am facut fapte desarte
    E,vazindune aici sus
    N-avem nimic de ascuns

    Cine-i prost s-aiba de toate
    Si sa nu-si puna deoparte
    Chig,misuna si palate
    De la cei ce merg in coate

    Deaia stau si tot gindesc
    Si de tinar ma topesc
    Venind tocmai din popor
    Si-am uitat cuvintul dor

    Vai de voi oameni cu parte
    Ca de-aici aveti de toate
    Noi n-avem nimic pe masa,
    Iar voua nici nu va pasa.

    De unde atita rusine
    Daca voi umblati in lume
    Si deacolo cind venit
    Tot pe noi ne biciuiti

    C-m ajuns noi cei mai tineri
    Pe drumuri sa dam din umeri
    Sa batem la porti inalte
    Cum se face-n alte state

    Vai de tine academie
    Si de ‘nalta lor cultura
    Cine Doamne o sa mai vie
    Sa le mai dea mura-n gura

    Multe-as mai avea de spus
    Dar vreau sa ramin aici
    Nu vreau sa va fac de ris
    Intrebinduma-ti,ce zici?

    -al vostru comunist convins pentru toadeauna Tanase Ion.

  7. vasile #

    Interesant discurs! Inainte de ’89 parintii mei utilizau Scanteia doar la impachetat dar, culmea ironie, pentru mine cred ca devine singurul ziar care mai poate fi citit in Ramania. Nu cred ca voi putea deveni vreodata comunist dar trebuie sa va felicit pentru curaj si pentru ca aveti principii (chiar daca nu sunt neaparat in asentimentul meu)!

adaugă comentariu





*

YouTube responded to TubePress with an HTTP 410 - No longer available
septembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Mar    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  
Go To Top